|

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, s-a intalnit luni, 19 octombrie a.c., la Palatul Cotroceni, cu vicepresedintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping, cu ocazia vizitei oficiale pe care o efectueaza in Romania. La finalul convorbirilor oficiale, seful statului roman si vicepresedintele Republicii Populare Chineze au sustinut declaratii de presa.

Presedintele Romaniei, Traian Basescu: Buna ziua! Incep prin a multumi domnului vicepresedinte al Republicii Populare Chineze pentru vizita pe care o face la Bucuresti. Este o vizita prilejuita, in primul rand, de sarbatorirea in acest an a 60 de ani de relatii diplomatice romano-chineze. Discutiile pe care le-am avut s-au concentrat pe relatia bilaterala romano-chineza atat la nivel politic, cat si la nivel economic.
De asemenea, discutiile noastre au vizat cooperarea romano-chineza in organizatii internationale. Am reafirmat cu prilejul discutiilor noastre ca Romania considera problema Tibetului si a provinciei Xinjiang ca fiind o problema de politica interna a Chinei. Si, de asemenea, am confirmat metinerea pozitiei noastre cu privire la Taiwan, Romania recunoscand o singura China. Discutiile ne-au prilejuit constatarea ca prin semnarea unei serii de acorduri, care va avea loc maine la Guvern, practic de aduc la indeplinire cele stabilite in discutiile din 2006 si 2008 pe care le-am avut la Beijing cu presedintele Chinei, cu domnul Hu Jintao.
Plecand de la realitatea ca pe teritoriul Chinei sunt investitii majore ale celor mai mari firme din lume, Romania va sustine ceea ce a sustinut si pana acum in interiorul Uniunii Europene: faptul ca in China exista o economie de piata functionala. As mai face o ultima precizare, mai mult informativa. In Romania actioneaza in momentul de fata 9.595 de firme chineze si firme mixte romano-chineze, care au realizat deja investitii de peste 330 de milioane de dolari in economia romaneasca, iar perspectiva este ca firmele chineze sa continue in ritm ridicat investitiile in economia romaneasca. De asemenea, l-am asigurat pe domnul vicepresedinte al Republicii Populare Chineze ca Romania va participa la Expo 2010 de la Shanghai la nivel de sef de stat, cu ocazia zilei Romaniei. Va multumesc!

Vicepresedintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping: Doamnelor si domnilor, ma bucur foarte mult cu ocazia aniversarii a 60 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice dintre China si Romania, am ocazia sa efectuez o vizita in Romania, o tara foarte frumoasa. Cu acest prilej, as dori sa exprim, inca o data, multumirile sincere domnului presedinte Basescu, Guvernului Romaniei si poporului roman pentru primirea calduroasa si pentru aranjamentele deosebit de calduroase. Adineauri am avut convorbiri sincere, pragmatice cu Excelenta Sa domnul presedinte Basescu.
In aceasta discutie, am trecut in revista si am sesizat procesul de dezvoltare a relatiilor de prietenie chino-romane, anul acesta implinindu-se 60 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice. In convorbiri, privind in viitor, am remarcat ca exista o perspectiva foarte frumoasa pentru dezvoltarea parteneriatului amplu de prietenie si cooperare chino-romana. Am ajuns la un larg consens asupra colaborarii pragmatice dintre cele doua parti, in domeniile: politic, economic, comercial, tehnico-stiintific, umanistic si arena internationala. Constatam intotdeauna ca prietenia si colaborarea constituie curentul principal al relatiilor chino-romane.
Prin 60 de ani de contacte de prietenie si colaborare, tarile noastre au devenit prieteni buni si parteneri buni pe plan politic, cu egalitate si incredere reciproca. Pe plan economic avem colaborarea reciproc avantajoasa, iar pe plan international ne coordonam si conlucram strans. Impreuna, consideram ca aceasta aniversare a 60 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice dintre China si Romania, constituie un nou punct de pornire pentru consolidarea prieteniei si aprofundarea colaborarii, pentru promovarea parteneriatului amplu de prietenie si cooperare dintre China si Romania, astfel incat sa aiba o dezvoltare si mai buna si mai rapida, in beneficiul celor doua popoare. Romania este o tara insemnata in regiunea Europei Centrale si de Est. Romania este si membru al Uniunii Europene.
In contextul actual complicat pe arena internationala, aprofundarea parteneriatului amplu, strategic, dintre China si Uniunea Europeana, conlucrarea acestor doua parti, este in favoarea nu numai a partilor chineze si europene, va avea o semnificatie deosebita si pentru pacea mondiala si dezvoltarea in lume. Partea chineza este dispusa, ca pe baza principiilor respectului reciproc, egalitatii, avantajului reciproc si neamestecului in afaceri interne, sa priveasca in viitor, sa continue aprofundarea relatiilor traditionale de prietenie cu Romania si alte tari din Europa Centrala si de Est, ca sa depunem eforturi comune pentru promovarea relatiilor China-Uniunea Europeana pentru o dezvoltare durabila, sanatoasa si stabila. Va multumesc foarte mult!
 |